Calitatea mediului in care oamenii isi desfasoara activitatea are o influenta complexa asupra lor atat sub aspect igienico-sanitar cat si a productivitatii muncii.

Calitatea mediului ambiant se apreciaza prin valoarea parametrilor confortului termic (T = 18 – 20⁰C), prin compozitia chimica si prin puritatea aerului, precum si prin alti factori ca nivelul de iluminare, de zgomot si altele. In anotimpul rece, instalatiile de incalzire pot asigura in incaperi mentinerea temperaturii aerului la o anumita valoare.

Puritatea aerului se obtine in aceste cazuri prin ventilare naturala (de exemplu, deschiderea ferestrelor este limitata in timp si ca eficienta fiind dependenta de actiunea factorilor climatici exteriori).

Tendinta de crestere a temperaturii aerului interior vara poate fi combatuta prin ventilare naturala, dar limitarea acesteia la anumite valori nu se poate realiza in orice conditii. Pentru incinte in care se produc degajari importante de nocivitati, cum sunt incaperile de productie, hale pentru intreprinderile de industrializare a animalelor, sali cu aglomeratie mare de oameni, etc., apare necesitatea introducerii „controlate” a unui debit de aer, respectiv instalatiei de ventilare. In cazul incaperilor aglomerate, datorita degajarilor mari de caldura si umiditate, precum si a valorilor la care trebuie mentinuti parametrii de confort, este necesara racirea aerului introdus pentru a i se mari capacitatea de preluare a caldurii, iar pentru a se asigura preluarea surplusului de umiditate este necesara si uscarea lui. Aceasta constituie una din formele clasice sub care se intalnesc instalatiile de climatizare.

Unele procese tehnologice impun cerinte si mai stricte in privinta parametrilor microclimatului interior, ceea ce implica agregate de climatizare complexe si anumite sisteme constructive ale incintelor respective.